Where to – Dove – Încotro

Trilingual post

when everywhere is an impetuous ramble
when the spiral of time swallows itself like a boomerang hitting
the tree trunk it came out of
when topsy- turvy and careless become abstract notions in the stronghold of perennial fears
and we are waiting for miracles: the wine to turn into grapes
the sun ray back into the Sun, the sons to give birth to the parents
the sound, back in the flesh of the violin, us to make the Death die not her us…
Vectors, wherever you look, they lead to a point, the only one, The purposeless…
any intention of love is spontaneously diluted, more is asked
and the only thing that we want is a where to, not love, something that would entirely consume us
when we are too used to economize anything, to be presumptuous
when we pray to icons as if in the mirror Mirrors
in which the martyrdom though, is always suffered by another…

quando dovunque si sta andando impetuosamente pazzo
quando la spirale del tempo s’inghiottisce in se stesso come un boomerang che colpisce
il tronco dell’albero da dove è venuto fuori
quando il buon senso e il traviato diventano nozioni astratte sottosopra e regnate di paure perenni
e noi siamo in attesa di miracoli: il vino si trasformi in uva
il raggio tornando nel Sole, i figli per dare vita ai genitori
il suono tornare nella carne del violino, noi morire la Morte non lei a noi…
Vettori, ovunque guardi, conducono a un punto, l’unico, l’invano…
L’intenzione di amore è diluita spontaneamente, si chiede sempre di più.
E l’unica cosa che vogliamo è „un dove”, non l’amore, cosa che ci consumerebbe del tutto
quando siamo troppo abituati a risparmiare sull’tutto, di essere presuntuosi,
quando preghiamo nelle icone come negli specchi
in cui il martirio, però, di essere sempre subito da qualcun altro…

când oriunde este o raznă impetuoasă
când spirala timpului se-nghite pe sine ca un bumerang lovind
trunchiul din care s-a născut
când anapoda și haihui devin un abstract stăpânit de frici perene
iar noi așteptăm miracole: vinul să se-ntoarcă-n strugure,
raza înapoi în Soare, din fii să se nască părinții,
sunetul în carnea viorii, noi să murim Moartea nu ia pe noi…
vectorii, oriunde ai privi, conduc spre un punct, singurul, Zadarul…
orice intenție iubirie este diluată spontan, se cere mai mult
și noi vrem doar încotro, nu iubire, care ne-ar consuma total
când prea suntem deprinși să economisim orice, să fim orgolioși,
când ne închinăm la icoane precum în oglinzi
dar în care martiriul să-l suporte mereu un altul…