the other bone collector – l’altro collezionista d’ossa – alt colecţionar de oase

trilingual text

the clouds are barking at my window, cut out of lived-in bone,
a Sun strapped in a harness moans
implosive, the salamaster tear is wailing in a syringe,
the cure for the day that embittered the dust of dumbfounded worlds, morbid trajectories
and corrosive intentions for a love increasingly poor, unable to reach the standard
for a Death, in charge of the props, like a tyrant tamed by several perfect wounds
that the longing multiplied… here’s today without tomorrow, a mere spark and a wonder –
logically there is a beyond as long as there is a here, and in a sublime delirium, we shed our fears
healed from life- wound, edified and having a clue about how narrow the universe is
what a largely famous vain
the bone endures bleached, the only wise man is not the time as much as the one who lived it
guarding it
at a thousand and one windows
may the clouds bark the illness of being alive for a second, the collector is silent and amused, he keeps collecting
the ancestral longing is finally, cured, the ray returns to the Sun
the salt to the mild trajectories
look, dad, the cranes are flying past – look, God’s little one showing up on a dial of infinite
Tomorrow is the fulfilled today, don’t worry, he answered and gone was the dad, I…

nuvole che abbaiano nella finestra tagliata nell’osso vissuto
mugolò di un Sole catturato nella cinghia,
implosivo, lacrima salmastra vagisce nella siringa
una cura per il giorno che, indurito, polvere di mondi perplessi, traiettorie malsane,
e intenzioni aggressive per l’amore sempre più scarso, che la sua norma non ha compiuto
La morte, regnando il decoro, come un despota domato dalle troppe ferite perfette
che la nostalgia le ha moltiplicato… ecco
il giorno senza indomani, solo un singhiozzo e un’esclamazione…
logicamente c’è un al di là, cosi come vi è un qui, e con il sublime vagando ci liberiamo di paure
guariti di vita-ferita, illuminati e sapienti, di com’è stretto l’universo,
di come largo quel famoso invano
l’osso vive ancora sbiancato, l’unico troppo saggio non è il tempo come uno che ha vissuto tagliando dentro l’osso finestre a centinaia, migliaia,
abbaia nuvole alla malattia d’essere vivi un secondo, fra tempo, collezionista raccoglie in silenzio e si diverte
desiderio ancestrale finalmente si riconcilia, gamma torna nel sole, il sale in traiettorie lievi
Guarda papà, volano le gru – si è meravigliato il cucciolo di Dio apparso su un quadrante infinito
„Domani si celebra oggi, non temere», rispose e si diresse il papà – Io…

latră norii la fereastră, decupată-n os trăit,
geme un Soare prins în chingă,
imploziv, lacrimă salmastră se tânguie-ntr-o seringă,
leac zilei care-a-nrăit pulberea de lumi buimace, traiectorii maladive
şi intenţii corozive iubirii tot mai sărace, care norma n-amplinit
Morţii, stăpânind decorul, ca un despot îmblânzit de mai multe răni perfecte
pe care dorul le-a-nmulţit… iată ziua fără mâine, doar un zvâc şi o mirare –
logic, este şi-un dincolo cât există un aici, şi-n sublimă aiurare ne eliberăm de frici
vindecaţi de viaţă-rană, lămuriţi şi cu habar cât de strâmt e universul,
cât de larg faimos zadar
osul dăinuie albit, unicu-nţelept nu-i timpul cât cel care l-a trăit strunjindu-i
de-a ferestre sute, mii
latre norii bolii de-a fi o secundă vii, colecţionarul tace şi adună amuzat
dorul ancestral, în sfârşit, e împăcat, rază-n Soare se întoarce, sarea-n blânde traiectorii
uite tată, trec cocorii – miră pui de zeu ivit pe-un cadran de infinit
„mâine-i azi-ul împlinit, nu te teme”, îi răspunse şi se duse tatăl EU…