sequence with … mimosa / sequenza con mimosa … / secvenţă cu …mimoze

(sorry if sometimes is not translated perfectly)

March 8th, damp morning, a gray punctured here and there by a fugitive red by lipped of women’s passing hurry.

Luke, a man thirty years old, tall, dark hair, blue eyes in beige raincoat, put at four pins, goes, like every morning to the newsstand, this time take and a magazine. Rotates his eyes under a frowning forehead, seems around his world becoming thinning, a swarming swift.

It is the fourth year since Anna left. He comes to mind images with she hologram increasingly diluted.   A face on the magazine cover resembled of Anna.

Sidewalk mat answered deaf with an echo of his steps wish.  From Flower kiosk beside vast motley of colors for enticed to look and …  Luca, sprout a smile barely perceptible.

To buy flowers.  To whom should I give them? Anna is not. For a woman on the street? What would think about him, that it’s a maniac, a stalker, an uneducated? No.

Every March 8, was accustomed to bring flowers to female colleagues and to evening return from work at home nor able to not provide with gifts and flowers to Anna and her mother, even for the maid

However, with an automatism incomprehensible buy a large bouquet of mimosa. Continues on to …

He watched discreetly any woman passes. Thus, he saw that most are too sad, sufferers, a world of women all sick? He horrifies the thought.   

Passes a young man, carry a bouquet of flowers in his hand such as a broom … Smiled in to himself, remembering the awkward adventures with him protagonist! …

On the other side of the street, cross careless a girl, nearly a tragedy to happen, lucky with van driver to brake suddenly and then, nodded, continue the race. The girl, now a few steps from him, breathing rhythm, shake tresses and smiled bitter-sweet…  and stopped on the brink of it.

Luke, instinctively, offered her flowers. ,, is March 8 and …” his voice melted, the girl has something in her eyes resembling a lightning bolt, an immensity…

She receives bouquet, without say a thank, hastily kissed his cheek and went away happy – could not tell his that this is first bouquet of flowers, was happy … March 8, thought, oh…

He watched her,  moving away is,   as transforms into a point gray of the road. Alive light point,  however only seen he

Returned to the gazebo with flowers, buy…  bouquets mimosa as many can lead. It offered in a hurry, for do not have time be refused, laughing like crazy, to every woman who he comes in its path

On end of the street he thought he saw Anna. But it was not her.

Twilight gentle and all damp gray, as it was all day, except Luke’s soul …Him offered bouquets… many more than has bought from florist.

8 Marzo, una mattina umida, un grigio forato qua e là da un fuggitivo rosso, dal sorriso di rosseto lasciato in fretta dalla passante.

Luca, un uomo di trenta anni, alto, capelli scuri, occhi azzurri, in impermeabile beige, messo a quattro aghi,  andava come ogni mattina in edicola, oggi si prese in più come al solito una rivista. Ruotò  lo sguardo sotto la fronte accigliata,  il mondo era diventato affusolato, brulicante, tutti di corsa…

E ‘il quarto anno da quando Anna è andata via.. Venisse nella mente il suo ologramma, un’immagine sempre più diluita. Sulla copertina della rivista, un volto sembrava d’Anna.

Il marciapiede opaco,  rispondeva con un eco dei suoi passi tranquillamente riluttanti e sordi. Accanto al chiosco di fiori una variegata gamma di colori che invitano a guardare e … lui spuntò un sorriso appena percettibile.

Se compra dei fiori. A chi le deve dare? Anna non lo è. Ad una donna per la strada? Che cosa penserà di lui, è un maniaco, un ossesionato, un ignorante? No.

Ogni 8 marzo, lui è stato abituato per portare dei fiori a tutte le colleghe, e al ritorno la sera dal lavoro, mai era in grado di entrare in casa senza regali e fiori per Anna e sua madre, e pure per la donna delle pulizie…

Tuttavia, con un incomprensibile automatismo comprò un gran mazzo di mimosa. E continua sulla strada verso …

Si guardò tranquillamente ogni donna passava accanto a lui. Così, egli vide che la maggior parte sono troppo triste, sofferente, un mondo di donne malate? Temo il pensiero.

 Lo superò un giovane con un mazzo di fiori in mano, sembrava che porta una scopa … Sorrise a se stesso ricordando le avventure più imbarazzanti, avendo lui come protagonista! …

Sull’altro lato della strada, attraversava ragazza incurante, quasi per accadere una tragedia, fortunatamente l’autista del furgone a frenato improvvisamente e poi, scuotendo la testa, continuò la sua strada. La ragazza, ora a pochi passi da lui, respiro aritmico, scuotesse le sue trecce, sorrise agro-dolce e si fermò sul suo orlo.

Luca istintivamente le dà i suoi fiori.   ,, È 8 Marzo e …”  la sua voce si sciolse la ragazza aveva qualcosa nei suoi occhi simili ad un fulmine, un’immensità …

Lei riceve il bouquet, senza dire almeno un grazie, in fretta l’ho baciò sulla guancia e se n’andò felice. Egli non avrebbe potuto dirgli che questo è stato il suo primo mazzo di fiori. Era felice …

,,8 marzo,  – pensò –  oh’’…

lui guardò come lei allontanandosi si trasforma in un punto di grigio nella strada. Un punto di luce ma solo da lui visto

Tornò al chiosco di fiori e comprò cosi tanti mazzi di mimose quanto poteva portarli…. Dà in fretta, per non  darli tempo di rifiutarlo, ridendo come un matto, ad ogni donna che arrivava da un mazzo di mimosa.

In angolo della strada gli parve di vedere Anna. Non era lei.

Tramontava morbido e tutto grigio umido, com’è stato per tutto il giorno, tranne l’anima di Luca, che…  offrisse mazzi di fiori molto di più alquanto ha comprato lui dal fiorista.

8 Martie, o dimineaţă jilavă, un gri înţepat ici-colo de un roşu fugar, surâsul rujat al trecătoarelor grăbite.

Luca, un bărbat la treizeci de ani, înalt, brunet, cu ochi albaştri,  în trenci bej, pus la patru ace, se îndreaptă, ca în fiecare dimineaţă, spre chioşcul de ziare, de data aceasta îşi ia în plus şi o revistă.

Îşi roti privirea sub o frunte încruntată, în jurul său lume din ce în ce subţiindu-se, mişunând iute.

Este al patrulea an de când Anna a plecat. Îi veni în minte holograma chipului ei din ce în ce diluat. Pe coperta revistei un chip semăna cu al Annei.

Trotuarul mat răspundea cu un ecou surd paşilor săi discret şovăitori. În dreptul chioşcului cu flori, marea pestriţă de culori vii îl îmbia să privească şi… un surâs abia perceptibil îi încolţi.

Să cumpere flori. Cui să i le dea? Anna nu este. Unei femei de pe stradă? Ce-ar crede despre el, că este un maniac, un obsedat, un needucat? Nu.

La  fiecare 8 Martie, era obişnuit să poarte flori colegelor, iar seara, la întoarcerea de la serviciu, nici nu se putea să se prezinte acasă fără cadouri şi flori Annei şi mamei, până şi celei care mătură scara blocului.

Totuşi, cu un automatism neînţeles, cumpără un buchet mare de mimoze. Îşi continuă drumul spre…

Privi discret orice femeie trecea pe lângă el. Astfel, văzu că majoritatea sunt prea triste, suferinde, o lume de femei toate bolnave? Îl înspăimântă gândul. Trecu pe lângă el un tânăr care ţinea un buchet de flori în mână de parcă ar duce o mătură… Surâse în sinea lui amintindu-şi păţanii şi mai penibile trăite, avându-l ca protagonist!…

De pe partea cealaltă de stradă, o fată traversă neatentă, cât pe ce să se întâmple o tragedie, noroc cu şoferul furgonului care frână brusc şi apoi, dând din cap, îşi continuă cursa. Fata, ajunsă acum la câţiva paşi de el, respira alert, îşi scutură pletele, surâse dulce-amărui şi se opri la un pas de el.

Luca, instinctiv îi întinse florile.    ,,Este 8 Martie şi…’’,    vocea i se topi, fata avea în privirea ei ceva semănând a fulger, a imensitate…

Ea primi buchetul, fără  să spună un mulţumesc, îl sărută în pripă pe obraz şi se depărtă veselă. Nu avea cum să-i fi spus că este primul ei buchet de flori. Era emoţionată… ,,8 Martie – gândea –  hm…’’

O privea cum se transformă într-un punct în griul străzii. Un punct totuşi cu lumină vie văzută doar de el.

Se întoarse la chioşcul cu flori şi cumpără cât de multe buchete putea duce pe braţe. Oferi în fugă, să n-aibă timp să îl refuze, râzând ca un nebun, fiecărei femei care îi ieşea în cale, câte un buchet de mimoze.

La capătul străzii i se păru că o vede pe Anna. Nu era ea.

Amurgea blând şi tot gri jilav, cum fusese toată ziua, mai puţin în sufletul lui Luca, el oferise mult mai multe buchete decât cumpărase de la florar.