Exercise of survival

            trilingual text: english, italian and romanian

I’m a train toward nowhere, from his window the trees run in circles…
The sky is cellophane; people grow fresh loaves for Death…
Something vertical… cuts me and splits me, the centrifuge of the dial squeeze the butter from the fixed hours.
Somewhere a vulture looks at me sideways …the waters applaud the spectacle of the salt
The fire goes away within him lost
For what I have come so late, when nothing is more alive that spasm of
a leaf detached from me, broken from the train on the glass tracks?
The Earth, asphyxiated in a bag from a dime, groaning muffled my name…
Only Death chew bored loafs and spin whirligig the batty dial.
This confusion of the words swirl absorbs me and nowhere begins and ends here.
My years big, my year’s small, twisted trees pulled into planks…
You do not look at me through the window, because the eyes could overtake me
As a clandestine sleep as a final feast …turn the page, beyond is waiting for you the sublime…
your own illusion, your pity of parade, your love a pledge for an apparent success
when you do not recognize in the mirror an impetuous loaf –
How many trains go by, no longer worthwhile to we draw the stations, advertising on bags by a dime
We have commons only the trees that run in a circle and
we will not be able to divide them equally… break here the page, do not turn it over, I’m a train or anything
that does not matter; it will not matter, in the economy of the dial I am out of your mind
who cares of this page, who cares of a pen…?

Image

Esercizio di sopravvivenza
Sono un treno verso il nulla, dalla sua finestra gli alberi corrono in cerchio… 
Il cielo è di cellophane, la gente cresce fresche pagnotte per la Morte… 
Qualcosa verticale mi taglia e mi divide, la centrifuga del quadrante sprema il burro dalle ore fisse. 
Da qualche parte un avvoltoio mi guarda di traverso… le acque applaudono spettacolo del sale. 
Il fuoco va via smarrito in se stesso 
Per che cosa sono venuto qui così tardi quando niente è più vivo dello spasmo di 
una foglia distaccata da me, spezzata dal treno sui binari di vetro?
La Terra è asfissiata in una borsa di cellophane in cui geme smorzato il mio nome… 
Solo la Morte mastica annoiata il pane e gira la giostra del quadrante contorto. 
Questo stato confusionale delle parole turbinio mi assorbe e il nulla inizia e finisce qui. 
I miei anni grandi, i miei anni piccoli, alberi contorti diventati tavole… 
Tu non guardarmi dalla finestra, perché gli occhi potrebbero superarmi 
come un sonno clandestino, come un festino finale… volta pagina, al di là ti aspetta il sublime…
la tua illusione, la tua pietà di parata, il tuo amore pegno per un apparente successo 
quando non ti riconosce lo specchio, un’impetuosa pagnotta – 
Quanti treni passano, non vale la pena disegnare delle stazioni, pubblicità sulle borse di un centesimo. 
Abbiamo beni comuni soltanto gli alberi che corrono in un cerchio e 
non saremo capaci dividerli ugualmente …rompi qui la pagina, non voltarla più, sono un treno o qualsiasi cosa 
che non importa, non importerà, nell’economia del quadrante sono un fuori di testa 
chi se ne frega di questa pagina, chi se ne frega della penna

Image
Exercițiu de supraviețuire…
Sunt un tren spre nicăieri, la geamul lui copacii aleargă în cerc…
Ceru-i de celofan, oamenii cresc franzele proaspete Morții…
Ceva vertical mă taie și mă împarte, centrifuga cadranului scoate untul din orele fixe.
De undeva un vultur mă pândește chiorâș… spectacolul sării aplaudă apele,
focul pleacă în sine spășit și
la ce-am mai venit așa de târziu când nu mai e viu decât spasmul
unei frunze desprinse din mine, călcate de tren pe șine de sticlă?
Pământul, asfixiat în punga aceasta de un leu, geme înfundat numele meu…
Doar moartea clefăie plictisită franzele și învârte titirezul cadranului șui.
Această stare confuză cu vorbe vârtej mă soarbe și nicăieri începe și se termină aici.
Anii mei mari, anii mei mici, sunt copacii contorsionați, trași în scânduri…
Tu nu mă privi prin geamul acesta, fiindcă privirea ar putea lua-o înaintea mea
ca un somn clandestin, ca un ultim festin… dă pagina, dincolo te așteaptă sublimul…
propriul tău iluzionism, mila ta de paradă, iubirea ta amanet pentr-un succes aparent
când nu te recunoști în oglinzi franzela impetuoasă –
La câte trenuri trec nici nu mai merită gări desenate, reclame pe pungi de un leu,
singurele bunuri comune ne sunt copacii care alearga în cerc și
nu-i vom putea împârți niciodată egal… rupe pagina, nu o mai da, sunt un tren și orice altceva
ce nu a contat, nu va conta, în economia cadranului sunt sărit de pe fix
doară-te-n coală, doară-mă-n pix

6 thoughts on “Exercise of survival

  1. “in the economy of the dial” – very nice.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s