We are still cavemen

Trilingual post: English, Italian and Romanian languages

There comes a time of vengeance,
when the soles of the grass tramples on our chest
There comes a time when flowers bite our face, snatching chaotic
When the birds flapping their wings much wider stealing the air
When light bypasses the our irises and the sound of our voice
it smash implosive, not reaching beyond
And we feel a useless state of restlessness, desires, regrets…
because we have not loved every blade of grass as if it were our son
each flower such as a lover, every bird such as a promise, an aspiration…
There comes a time in which the time, he has no time for us …Look,
It is spring, revives all around, but
we do not have the time for … nonsense … we are concerned with groping
into the impetuous caves within ourselves

Siamo ancora cavernicoli

Arriva il tempo della vendetta,
quando le suole dell’erba calpestano sul nostro petto
Arriva il tempo in cui i fiori mordono il nostro viso, strappandolo caotico
Quando gli uccelli sbattendo molto più ampio le ali ci ruba l’aria
Quando la luce ci scavalca l’iride e il suono della nostra voce
si spezza implosivo, non arrivando oltre
E ci sentiamo un inutile stato d’irrequietezze, desideri, rimpianti…
perche non abbiamo amato ogni filo d’erba come fosse nostro figlio
ogni fiore come un amante, ogni uccello come una promessa, aspirazione…
Arriva un tempo in cui il tempo, non ha più tempo per noi… Guarda,
È primavera, ravviva tutto intorno, ma
noi non abbiamo il tempo di … stupidaggini … tentoni, ci preoccupiamo
dalle nostre impetuose grotte dentro di noi…

Suntem încă oamenii peșterilor

Vine o vreme răzbunării,
când tălpile ierbii ne calcă apăsat pieptul
Vine o vreme când florile mușcă din obrazul nostru, rupându-l haotic
Când păsările dau din aripi mult mai amplu și ne iau aerul,
când lumina ne ocolește irisul iar sunetul vocii noastre
se sparge imploziv, nu mai ajunge nicăieri
Și vom simți o inutilă stare de neastâmpăr, de pofte, de regrete…
că nu am iubit fiece fir de iarbă ca pe propriul nostru copil
fiecare floare ca pe-o amantă, fiecare pasăre ca pe o promisiune, dorință…
Vine o vreme când vremea nu mai are vreme de noi…
Uite, este primăvară, reînvie preajma dar
noi nu avem vreme de …prostii… ne preocupă să orbecăim
prin peșterile impetuoase, lăuntrice…