almost an utopía

Trilingual post: English, Italian and Romanian languages

Today, everything is fully simulated, nothing is left alive
The world does not exist for a long,
All this cream is artificial:
Sweet hates, loves soluble baits as decorations – packing for a Ego
round, but not perfect
The norm of the normal is imposed, induced
even death is not natural
Death is a clone of: cosmetics, neon, awnings
I suspect that the birth is just a game of mirrors
We chew illusions spray, we drink smoke spray
clothes speckled with shadows
Every faith, every act of pure art, each axiom, any ideas, all are thrown in your bag
to make the clown for God of Money
The last poet, a couple of centuries ago, has left us
went to collect stars like flowers and then for close them in herbaria
that you do not know which will be…
The last mad do the selfless ascetic with Saturn’s ring on her finger,
an accusing finger down – and still prays
The disgust, laziness, were abolished
simulates all the jobs without a single sweat
The interest became instinct
The Galaxy it sinks into a kind of mega-screen
Fresh fears of gasp, but always virtual
However
it is said that
the world goes into another dimension
god of money is being alleged as a snake swallowing itself, then
any normal standard will be adapted by natural
reborn and bright light
all will come out as a book – only:
Jupiter with herbarium in the hands, slowly giving page by page.
The virtual and what is truly real will merge into a single spirit
spirit with the body, then we will be fully soul
then you will have a soul even in the nails
in hair, fingers, eyelids and then
into the next dimension, seen as a station,
will be named Love – you realize…?

Oggi, tutto è completamente simulato, non è rimasto niente vivo
Il Mondo non esiste più da molto,
questo Intero cremoso è artificiale:
odi dolci, amori solubili, esche come decori – imballaggio di un Ego
tondo, ma non perfetto
La norma del normale è imposta, indotta
nemmeno la Morte non è naturale
la Morte è un clone di: cosmetici, neon, tende
ho il sospetto che anche la nascita è solo un gioco di specchi
Mastichiamo illusioni spruzzo, beviamo fumo spruzzo
ci vestiamo con le ombre a chiazze
ogni fede, ogni atto di pura arte,
ogni assioma, qualsiasi idea, tutti sono gettati in borsa
per fare di pagliaccio al Dio Denaro
L’ultimo poeta, un paio di secoli fa, ci ha lasciato
è andato a raccogliere stelle come fiori e poi di chiuderli in erbari
che non si sa …
l’ultimo pazzo altruista fa d’asceta con l’anello di Saturno al dito,
un dito accusatore verso il basso – e ancora prega
Il disgusto, la pigrizia, sono stati aboliti
Si simula tutti i lavori senza nemmeno uno a sudare
L’interesse è diventato l’istinto
Galassia si affonda in una sorta di mega-schermo
ansima di paure fresche, ma, sempre virtuale
Tuttavia
si dice che
il mondo va in un’altra dimensione
dio-denaro presunto si sta inghiottendo se stesso come un serpente, poi
ogni norma di normale sarà adattata dai naturali
e rinascerà la luce viva
tutti usciranno come da un libro – unico:
Giove con erbario tra le braccia, lentamente dando pagina per pagina.
Il virtuale e ciò che è veramente il reale si fonderà in un unico spirito
spirito con il corpo, allora saremo interamente d’anima
allora si avrà un’anima anche nelle unghie
nei capelli, nelle dita, nelle palpebre e poi
nella dimensione successiva, vista come una stazione,
si chiamerà Amore – vi rendete conto …?

se simulează totul, n-a rămas nimic viu
lumea nu mai există de mult
întregul acesta păstos e artificial
vrajbe dulci, iubiri solubile, decoruri năluci – ambalaje unui ego
rotund, dar nu perfect
norma normalului este indusă-impusă
firească nu mai nici măcar Moartea
Moartea este o clonă: cosmetice, neoane, cortine
bănui că până şi naşterea nu-i decât un joc de oglinzi
Mestecăm iluzii spray, bem fum spray
înveşmântaţi în umbre pestriţe
orice credinţă, orice gest de artă pură,
orice idee, axiomă, toate sunt aruncate la bursă
pentru ca să facă de clovni Zeului Ban
ultimul poet a plecat acum câteva secole
să culeagă stele ca pe flori şi să le închidă-n ierbare
că nu se ştie…
ultimul nebun altruist face pe ascetul cu inelul lui saturn pe deget
deget îndreptat acuzator în jos – şi încă se roagă
lehamitea, lenea, au fost abolite, toţi simulează muncile
fără ca măcar unul să asude
interesul este de-acum instinct
galaxia se prăvale într-un soi de mega-ecran
gâfâie de spaime proaspete, dar tot virtuale
şi totuşi
umblă vorba că
lumea trece într-o altă dimensiune
cică zeul ban se va înghiţi pe sine ca un şarpe apoi
fiecare normă a normalului va fi croită din firesc-uri
şi se va naşte iarăşi lumină vie
toate vor ţâşni dintr-o carte – singura:
Jupiter cu ierbarul pe braţe lent dă filă cu filă
virtualul şi ceea ce este cu adevărat realul se vor contopi într-unul
duhul cu trupul, vom avea suflet de-a-ntregul
vom avea suflet până şi în unghii
în păr, degete, pleoape… şi atunci
dimensiunea următoare, privită ca o staţie,
se va numi iubire – îţi dai seama?…