the wake of a show of scaly letters / Sulla scia di uno spettacolo di lettere-scaglie / pe o dâră de spectacol cu litere-solzi

trilingual text

Boredom induces to stress, it dies of heart more and more
neither of the hearts of others
seen from an angle, the Earth is a jar with fish
fish with neckties and briefcases, frozen and aligned on a wire
the tense by which is often called – rules of coexistence
exempted nobody, nobody at the helm
who note that the jar is cracked can exclaim
wire has only one end – he does not
the books are written in vain about the vain of what passed
Miss veiled extract the nuts from the bone
does not lose any bone, bones are the grass for scythe stainless
it do not drown, like fish eating fish on the Stock Exchange
are written more of books, with ink, with blood or whatever
payroll and informational notes coded all becoming a source
Hell is always right, to learn more about minnows
before putting them in salt
boredom induces strange fun, irony relentless
you love himself, as a presumptive measure for love of neighbor
the neighbor is aberrant multiplied; the bone and the wire are the same thing
love hurts and I’m not the only one who screams in muteness the guilt
dreaming … people, although I do not know who might be
the fish make strange signs in the mouth of the jar, believing him the sky
air bubbles, these said crosses, and fins glued in incense and lit candles
The Sun throws with flea, countless fleas – rays
the fishes inflates the gills, dilated nostrils
the water, yes, in water is the mystery; it is becoming increasingly salty, sticky
it written using letters vivid, beautiful, disheveled
the heart still dies bored; the veiled ladies are reflected in the splendor of the water
everyone has one, indivisible, and none of them cannot read
for who writes one who writes with broken letters, with his neighbor farther and farther away?…

la noia induce lo stress, si muore di cuore sempre di più
nessuno di cuore altrui
visto da un angolo, il Terra è un barattolo con pesci
pesci con delle cravatte e valigette, congelati e allineati su un filo
di cui il teso è speso chiamato – regole di convivenza
nessuno esento, nessuno al timone
quel che nota che il barattolo è incrinato può esclamare
il filo ha soltanto una estremità – colui no
si scrivono libri invano sul’invano, su ciò che passò
La signorina velata estrae i dadi dall’osso
non perde nessun osso, le ossa sono l’erba per inossidabile falce
Non si annega come i pesci mangiando pesci in Borsa
si scrivono di più dei libri, con inchiostro, con sangue o qualsiasi altra cosa
buste paga e appunti informativi codificati, tutti diventando una fonte
l’inferno ha sempre ragione, per saperne di più sui pesciolini
prima di metterli al sale
la noia induce strano divertimento, ironie implacabili
si ama il sé, come misura presuntiva per amore del prossimo
il prossimo è aberrante moltiplicato, l’osso e il filo sono una stessa cosa
l’amore fa male e non sono l’unico che grida muto la colpa
di sognare …gente, anche se non so che potrebbe essere
i pesci fanno strani segni nella bocca del barattolo, credendola cielo
bolle d’aria, suddette croci, e alette incollate nell’incenso acceso e candele
Il Sole scaraventa delle pulci, infinite pulci – raggi
i pesci gonfia le branchie, dilatano le narici
l’acqua, sì, nell’acqua c’è il mistero, sta diventando sempre più salmastra, appiccicosa
si scrive con lettere vive, belle, scarmigliate
il cuore muore comunque annoiato, le signore velate si riflettono nello splendore delle acque
ogni individuo ha una, indivisibile, e nessuna di loro non sa leggere
a chi scrive chi scrive …lettere frantumate, con il suo prossimo sempre più lontano?…

plictisul induce stress, se moare mult de inimă
nimeni de inima altuia mai ales
vazut dintr-un unghi, Pământu-i un borcan cu pești
pești ca cravate și serviete, congelați și înșirați pe-o sârmă
căreia-i alintă întinsura – norme de conviețuire
nimeni scutit, nimeni la cârmă
cine observă că borcanu-i crăpat pe alocuri, se mire
sârma are un singur capăt – el nu
se scriu cărți în zadar despre zadar ce trecu
domnișoara voalată își extrage un zar din os
niciun os nu-i scapă, oasele sunt iarbă coasei inoxidabile
nu se îneacă precum peștii care mănâncă pești la bursă
se scriu și mai mult decât cărți, cu cerneală, cu sânge sau orice altceva
state de plată și note informative încifrate, toți devenind sursă
naiba are totdeauna dreptate, să știe cât mai multe despre obleți, țâri
înainte de a-i săra
plictisul induce haz straniu, ironii implacabile
se iubește sinele măsură prezumtivei iubiri de aproapele
aproapele este multiplicat aberant, osul și sârma devin totuna
iubirea doare și nu sunt unicul ce-n muțenie zbier vina
c-am visat oameni, deși nu știu ce-ar putea fi
peștii fac semne ciudate spre gura borcanului, crezându-l cer
bule de aer zise cruci și aripioare lipite aprinse-n tămâie și lumânări
Soarele azvârle purici, un infinit de purici raze
peștii umflă branhii, dilată nări
apa, da, în apă este taina, este din ce în ce mai sălcie, cleioasă
se scrie literă vie, umblătoare, frumoasă, despletită
inima moare cumva plictisită, domnișoarele voalate se oglindesc în luciul apelor
fiindcă fiecare deține câte una individuală, indivizibilă, și niciuna nu știe carte
cui scrie cine scrie… cu litere sparte, cu aproapele tot mai departe?…