my escape – il mio rifugio – scăparea mea

Trilingual text, English version by Mihaela Jahn

The moment passes like a whore
From one dial onto another, smiling a dry and inviting smile
Proud, her nose up in the air, as if the wind were hers
My stupidity grows like a snake fed on goats
And a thousand words come, barge in, demanding their right
To be written, their graphite share, thinning my bones
A neuron is chasing a she neuron, if only he knew that she was barren…
Dreams spread embers and second hand meteoric hopes
My escape, the wine, the thin sliver of reality comes in with the cold, through the cracked window
My escape, the bathtub, in which I move with all my books
I am scrubbing helplessness and futile meanings off of them, the shine of vain
And I am waiting to grow scales and a tail – If mermaids exist, mermen can too…
Disgust runs on tap, barely lukewarm and… greenish-bluish
The moment dips her skinny finger in it and leaves me again
For another one, be it too old, or merely a child, I’m never
On the same level with time
A real woman is spying on me through the cracked window.
She could be my wife
But stupidity is murmuring in all of my ears: she is smarter than you are
All you need is me… and the neuron is raping the she neuron without
bothering to take off his underpants
I am covering my eyes with the book covers swollen by hostile waters and I keep quiet,
I keep quiet, I keep quiet… that way it seems that I still have a way out…

l’attimo passa come una putana
dal quadrante al quadrante, sorridente secco e giocosa
fiera, col naso al vento, come il vento sarebbe stato di sua proprietà
la mia stupidità cresce come un serpente nutrito di capre
e arrivano migliaia di parole, chiedendo il loro diritto
la scrittura, la loro porzione di grafite, mie ossa che stanno per diminuirsi
un neurone insegue una neurona – se avrebbe saputo che è sterile…
i sogni cospargono brace e speranze meteoriche dalla seconda mano
il mio rifugio, il vino, la fetta sottile di reale attraverso il finestrino rotto
entrando assieme al freddo
il mio rifugio, la vasca da bagno in cui mi trasloco con tutte i libri
le lavo bene le impotenze e gli inutili significati, lustro al invano
e mi aspetto di crescermi scale e coda –
perché ci sono delle sirene, possono essere anche sireni…
la saturazione scorre al rubinetto tiepido e verdastro-azzurognolo…
l’attimo si ammorbidisce il dito sottile, e ancora una volta mi lascia
per un altra, o troppo vecchia, o appena fanciulla, mai
non riescono a essere coetaneo con il mio tempo
tra le crepe dalla finestra si annida guardandomi una donna vera, potrebbe essere mia moglie
ma, la stupidità gorgogliò in tutte le mie orecchie: è più intelligente di te
tu hai bisogno soltanto di me… e il neurone stupra la neurona senza
tirarle giù le mutande
mi copro gli occhi con le copertine di libri gonfie d’acque ostili e taccio
taccio, taccio … per sembrare che almeno così avrei avuto un rifugio

clipa trece ca o târfă
din cadran în cadran, surâzând sec și șăgalnic
mândră, cu nasul în vânt, ca și cum vântul ar fi al ei,
prostia, îmi crește ca un șarpe hrănit cu capre
și vin mii de cuvinte, se-mbulzesc cerându-și dreptul
la scris, porția lor de grafit, oasele mele împuținându-se
un neoron aleargă o neuroană, de-ar ști că-i stearpă…
visurile presară jar și meteoritice speranțe de second hand
scăparea mea, vinul, felia subțire de real prin geamul crăpat
intră odată cu frigul
scăparea mea cada din baie în care mă mut cu toate cărțile
le spăl bine de neputințe și înțelesuri inutile, lustru zadarului
iar eu aștept să-mi crească solzi și coadă –
dacă există sirene pot fi și sireni…
lehamitea curge la robinet, călie și vernil-albăstriu…
clipa își înmoaie degetul subțire, și iarăși mă lasă
pentru o alta, fie prea bătrână, fie abia copilă, niciodată
nu cad de-o seamă cu timpul
prin geamul crăpat mă pândește o femeie reală, mi-ar putea fi soție
dar prostia îmi susură în toatele urechile: e mai deșteaptă ca tine
ție îți trebuie doar eu… și neuronul siluiește neuroana fără
să-i mai dea jos chiloții
îmi astup ochii în coperțile umflate de ape ostile și tac, tac
tac, tac… să par că am totuși o scăpare