a tram named … No Name – Un tram che si chiama … Nonsichiama – Un tramvai numit …nenumit

Trilingual text

Today I didn’t live my dosage of bitter nostalgia
necessarily bitter
I didn’t drink enough of my woman, no debt collector rang my door bell, and so,
for a while, I can get out of myself and imagine the wood plank
of a bench in the park on which without a doubt, lovers and bewildered will sit regardless
.
– a sort of summary of the day kills any lyrical attempt
on the way to work, the tram takes me (it would be incorrect to say that I am taking the tram…)
a stop next the maternity hospital and drops me a stop before the cemetery
you would find it an irony, a cynical thing, I am finding it great… when it’s not coming late
and every time I perceive it as a sort of initiation path, the tramcar driver becoming the embodiment of a modern Pythia
what happens between the stations on this side and the other of the world, is an ordinary round
and I would like to have the power to derail the tram so it no longer stops anywhere
so it travels softly through my not sufficiently parallel arteries towards an unknown destination
face to face with the seat that I found vacant, lucky day, three women take a nap
grandmother, mother and daughter, they’ll get off at the cemetery judging by the droopy flowers they’re holding in their arms
like holly relics or a half wrapped baby
their faces – one woman stretched over a century
Today I didn’t cut the nails of my heart, it claws at me sideways like a vulture,
it lifts me on the pantograph and drags me glistening like basalt
it would seem that I am looking inside from the outside..
a plank of wood travels obediently in the opposite sense on the screen, the dirty windshield,
I am counting the uncut and unprocessed-into-planks trees, I am counting stops
at the next…
A woman with a body shaped like a carafe filled with fresh water looks at me coldly
I drink her even though she goes through my humble frame like a bouquet of icicles
and I have only one regret, having gotten off at the right station, that I didn’t take with me as a souvenir, the windshield
together with the images that rolled through it
as I was saying, today I didn’t live my bitter dosage of nostalgia, necessarily bitter?…

Oggi non ho vissuto la mia dose di nostalgia amara
necessariamente amara
Non ho bevuto abbastanza la donna, nessun esattore suonò il campanello della porta, e così,
per un po’, posso uscire di me stesso e di immaginarmi la tavola di legno
di una panchina nel parco in cui, senza dubbio, gli amanti e disorientati siederanno a prescindere
.
– Una sorta di sintesi della giornata uccide qualsiasi tentativo lirico
Sulla strada per il lavoro, il tram mi prende (non sarebbe corretto dire che sto prendendo il tram) una sosta dopo la maternità e mi scende
una fermata prima del cimitero
Si potrebbe capire un’ironia, una cosa cinico, io lo guarderei meglio se non ritarda…
E ogni volta percepisco come una sorta di percorso iniziatico, il conducente del tram diventa l’incarnazione di una moderna Pythia
Cosa succede tra le stazioni di qua e l’altra del mondo, è un tondo banale e mi piacerebbe
avere il potere di dirottarlo in modo che non si fermasse più in nessuna fermata
Così viaggerebbe dolcemente attraverso le mie arterie, non sufficientemente paralleli, verso una destinazione sconosciuta
Faccia a faccia con il sedile, che ho trovato fortunatamente vacante, tre donne prendono un pisolino
Nonna, madre e figlia, farà scendere al cimitero, a giudicare dai fiori appassiti che stanno tenendo in braccio
come reliquie o come un bimbo avvolto a metà
I loro volti: una sola donna che si estende oltre un secolo…
Oggi non ho tagliato le unghie del mio cuore, mi solleva negli artigli come un avvoltoio,
sull’ pantografo e mi trascina basaltico scintillante
Sembrerebbe che stessi guardando dall’esterno verso dentro.
Un’asse di legno viaggia docilmente in senso opposto dello schermo, il vetro sporco,
Sto contando gli alberi non tagliati e non trasformati in tavole, conto fermate
Alla prossima …
Una donna con un corpo a forma di caraffa piena d’acqua fresca mi guarda freddamente
Io bevo lei, anche se passa attraverso la mia umile cornice come un mazzo di ghiaccioli
E ho soltanto un rammarico, essendo sceso alla stazione giusta, che non ho preso con me,
come souvenir, il finestrino
insieme alle immagini che rotolavano attraverso…
Come stavo dicendo, oggi non ho vissuto la mia dose d’amara nostalgia, necessariamente amara?…

astăzi nu mi-am trăit doza de melancolie amară
necesar de amară
nu mi-am băut destul femeia, nu mi-a sunat la uşă niciun creditor, aşadar,
pot ieşi o vreme din mine şi să mă închipui scândura
unei bănci din parc pe care iminent se vor aşeza îndrăgostiţi şi năuci, totuna,
.
un soi de rezumat al zilei îmi taie orice tentativă lirică
în drum spre serviciu mă ia tramvaiul (e greşit spus că eu l-aş lua…)
cu o staţie după maternitate şi mă coboară cu o staţie până la cimitir
vouă v-ar părea ironie, cinism, mie îmi pare doar bine …când nu întârzie
şi de fiecare dată percep un fel de drum iniţiatic, vatmanul devenin o pithia modernă
ceea ce se petrece între staţiile dincolo şi dincoace de lume, este un banal rotund
şi aş vrea să am puterea să deturnez tramvaiul să nu mai oprească niciodată, nicăieri
să circule blajin pe arterele mele nuîndeajuns de paralele spre o direcţie necunoscută
faţă-n faţă cu bancheta unde am găsit liber, o zi norocoasă, moţăie trei femei
bunica, mama, fiica, vor coborî la cimitir după florile moarte ce le ţin pe braţe
ca pe moaşte sau ca pe un prunc înfăşat pe jumătate
chipurile lor sunt o singură femeie deşirată un secol

astăzi nu mi-am tăiat unghiile inimii, mă vultureşte pieziş,
mă urcă pe pantograf şi mă târâie scânteind bazaltic
ar părea că privesc din afară spre înăuntru…
o scândură trece cuminte în sens contrar pe ecran, geamul neşters,
număr copacii netăiaţi şi netraşi în scândură, număr staţii
la următoarea…
o femeie cu trupul în formă de carafă cu apă proaspătă mă priveşte rece
o sorb deşi îmi străbate biata mea alcătuire un mănunchi de ţurţuri
şi am un singur regret acum, coborât fiind în staţia justă, că nu am luat geamul ca amintire
cu tot cu derularea imaginilor
ce spuneam, astăzi nu mi-am trăit doza de melancolie amară, necesar de amară?…