I am staying still – ancora sto – stau

trilingual text

I am hanging paradoxes on a wire like clothes to dry on a rainy day
Laziness is today more diligent than the drive to accomplish great deeds
With which the friend-foe mornings are trying to gun me down
My feeling good is a sort of sickness, a dull and hostile feeling
Something between too much and in vain
Idealistic only… I am asking for it!… for the dim sparkle of that far away victory light
In forests, I see first the roots, not the leaves,
In rivers, I see first the beds restricting the liberty of waves and a sort of pessimism
Makes me a promise like an unwritten mile marker, the pencil stays in my hand
Like a cane for senile words
Aware that I am moving towards something even now when
I am sitting in defiance, I am still, I am still like the extra raindrop,
Suspended in the air, waiting for the ok to land
On the adequate grain of soil
And I smile a thin smile inside, you see, even the smile is too lazy to show itself to the mirrors
In which there is a back and forth of hands of seconds, minutes… bent
The last paradox, I wrote it here, even though I am not convinced that I…
Since there is no rain named after me yet
I have the vague impression- illusion, that I live that type of laziness which
Paralyzes crippling any aspiring soul to the anonymity of great ideas..
And I am staying still, leaning against the pencil like an unpaid shepherd, herding chimeras

sto appendendo paradossi su un filo, ad asciugare come i vestiti su una giornata di pioggia
la pigrizia è oggi più diligente rispetto alla partenza per compiere grandi gesta
a che la mattina amico-nemico sta cercando di spararmi
mi è in qualche modo male, quando mi è bene, un sentimento sordo e ostile
qualcosa tra il troppo e invano
solo ideatico, lo sto cercando a candela la scintilla di quel lontano vittorioso
nelle foreste, vedo prima le radici, non le foglie,
nei fiumi, vedo prima i letti limitando la libertà alle onde e una sorta di pessimismo
mi promette un oggi come un miglio marcatore in bianco, la matita rimane nella mia mano
come una stampella per le parole senili
consapevole del fatto che mi sto muovendo verso qualcosa anche adesso, quando
con caparbia sto, sto, sto come la goccia di pioggia in più,
sospeso in aria, nell’attesa dell’ok per atterrare
sul grano di suolo adeguato
e sorrido dentro di me, un sorriso sottile, vedi, anche il sorriso è troppo pigro
per mostrarsi agli specchi
in cui vi è un andirivieni di lancette dell’orologio, piegate
l’ultimo paradosso, ho scritto qui, anche se non sono convinto che io …
poiché, ancora neanche c’è una pioggia che porta il mio nome
ho la vaga impressione-illusione, che vivo, quel tipo di pigrizia che
fa diventare storto saggio ogni aspirante all’anonimato delle grandi idee
e io sto, appoggiato nella matita come un pastore non pagato, pascolando chimere

înşir paradoxurile pe sărmă, ca pe rufele puse la uscat
pe vreme ploioasă
lenea astăzi este mult mai harnică decât pornirea spre fapte măreţe
la care dimineţile amice-inamice mă mitraliază
îmi este un fel de rău când mi-e bine, un anost şi ostil sentiment
între preamult şi zadarnic
ideatic doar, o caut cu lumânarea luminiţa farului acelui departe victorios
şi-n păduri văd rădăcinile mai întâi şi nu frunzele,
în ape văd albiile îngrădind libertatea undelor şi un soi de pesimism
îmi promite un astăzi ca o bornă nescrisă, creionul stă în mâna mea
ca un baston cuvintelor senile
conştient că mă-ndrept totuşi spre ceva chiar şi acum când
îndărătnic stau, stau, stau ca un strop de ploaie care-i în plus şi
rămas suspendat în aer, aşteptând aprobarea să aterizeze
pe bobul de ţărână adecvat
şi surâd subţiriu pe dinăuntru, vezi, până şi surâsului îi este lene să se arate oglinzilor
prin care se tot fâţâie secundare, minutare… îndoite
ultimul paradox, am scris aici, deşi nu sunt convins că eu
cum nici ploaie cu numele meu încă nu-i
am vaga impresie-iluzie, că trăiesc acea rasă de lene care
înţelepţeşte beteag pe orice aspirant la anonimatul marilor idei
şi stau sprijinit în creion ca un cioban neplătit păscând himere