I will renounce at writing, for you- rinuncerò a scrivere, per te – am să renunţ la scris, pentru tine

trilingual text

good day, dear reader, give me your hand
between these strings of words
which often happen to peel your wounds
and too seldom you licks them
you forgive me when I’ll break the commas in the verb
„to care”, until I find your own name
you are the one who sees the poem, the struggle groaning under the letters
the merit is yours only, if in edges of the words
you’re profiling the poet who … I never will be
in my reality, I wear a watch on hand,
I cursing and…I try the prayers on measure
and I slam with the laugh-cry… on walls, on the floors …
if you meet him, you would kiss the hands
and the arched eyebrow, reading me here …
Perhaps, you will give me to drink, and you will try to convince me
to stop writing
docile, I will obey, and I leave to pantomime, imitating the last flight
of a butterfly in the garden that with my hand, I’ll do for you
now, you only say good day
and maybe it will be

 „For you, I’ll give up writing” (version translated by my good friend Michaela)

Hello, dear reader, give me your hand
Reach through these rows of words
That, sometimes peal at your wounds
And too seldom lick them
Forgive me for twisting comas in the verb
“to care”, until I find your name
You are the one who sees poetry, the groaning struggle under letters
It is entirely your merit that on the edges of words
You define the poet… who, I’ll never be
In my reality, I am wearing a watch around my wrist,
I curse and try on prayers sized to fit
I throw my cry-laugh against walls and floors
And if I met you, I would kiss your hands
And your brow arched over my words..
You would probably give me a drink and try to convince me
to give up writing
Docile, I would humor you and switch for pantomime,
I would imitate the last flight of the butterfly in the garden
that with my hand will create for you…
But, for now, I am only going to wish you a good day
And hope that it is

buon giorno, caro lettore, dammi la tua mano
tra queste stringhe di parole
che spesso capita di sbucciare le tuoi ferite
e troppo raramente li lecca
tu perdonami quando ti torco le virgole nel verbo
„a prendersi cura”, fin che trovo il tuo proprio nome
tu sei colui che vede la poesia, le lottate gemendo sotto le lettere
il merito è solo tuo se sui bordi delle parole
tu stai profilando il poeta che … non lo sarò mai
nella mia realtà, indosso un orologio sulla mano,
sto imprecando e cercando le preghiere su misura
sbatto con il rido-pianto, sui muri, sui pavimenti …
se ti incontrerò, ti vorrei baciare le mani
e il sopracciglio arcuato, leggendomi qui …
forse mi darai da bere, e tenterai di convincermi
di smettere di scrivere
docile, mi suppongo, e vado a pantomima, imitando l’ultimo volo
di una farfalla in giardino che con la mia mano te l’ho farò
Ora, adesso, ti dice soltanto buon giorno
e magari ti sarà

bună ziua dragă cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte
care deseori îţi decojesc rănile
şi prea rar ţi le linge
să mă ierţi când răsucesc virgule în verbul
„a păsa”, până dau de numele tău
tu eşti cel care vede poezie, zbatere gemând sub litere,
este numai meritul tău că în muchiile cuvintelor
tu profilezi poetul care… eu nu voi fi niciodată
în realitatea mea, port ceas la mână,
înjur şi îmi probez rugăciuni pe măsură
şi dau cu râsul-plânsul de pereţi, de podele…
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile
şi sprânceana arcuind citindu-mă aici…
probabil îmi vei da să beau şi vei încerca să mă convingi
să renunţ la scris
docil, te voi împăca şi voi trece la pantomimă, imitând zborul ultim
al fluturelui din grădina pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum, deocamdată, îţi spun doar bună ziua
şi măcar de ţi-ar fi