se tot vorbeşte… (erezii)

lasă-mă Doamne aici să-mi consum patima

şi nălucile bonus,

de ce să mai plec?

raiul şi iadul sunt ipostaze sumare

 

în mine niciodată nu pot fi singur

se-mbulzesc eu-părelnici, fiecare să ocupe trup şi cadran,

un asediu pe cât inutil, pe-atât păgubos –

prima vine totdeauna ispita, Tu nu

 

neutru şi bun îmi îngădui orice:

să laud zadarul, să blestem cine a inventat orologii,

să mulg pustiului stropul de vrajă

şi să văd în toate un miracol mereu irosit

 

mustul zbaterii face tot preţul chiar dacă

iubirea prezumtivă în fond e precară –

se tot vorbeşte de perspectiva salvării

Doamne, cumva ai în plan să demontezi locul acesta, nu…?

 

şi voi fi la final singur,  – ca pe-o carte de colorat noul tărâm

să-i umplu spaţiile goale cu tot ce aici amarnic am strâns?

prima grădiniţă, eden revocat, n-am parcurs-o,

a doua, de-a dreptul şcoala durerii… şi-a treia academia iertării?

 

nu, nu, ia-Ţi orice loc, tot restul din univers, dă-mi mie Pământul,

această lacrimă albastră căzută din ochiul Tău,

şi lasă-l aşa, este perfect – de-l distrugi e-o negare, să ştii…!

de ce să mai plec, raiul şi iadul sunt ipostaze sumare

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s