se crapă de noapte

se crapă de ziuă

prin breşa aceasta se-ntorc demonii din tură

ultimul, rătăcit, orbecăie în gălbenuşul orelor subţiri

şi se scurge deodată  prin grătarul dreptunghi al canalizării

ies să-mi plimb câinii orbi ţinându-i de lesă pleoapă

coaja clipei un abur vâscos peste care

aer străin şi solemn urcă iute – sunt de acţiune s-ar zice…

s-o crezi tu

sunt nervos, uite cum mârâi bunădimineţi răspuns

celor care mă confundă cunoscuţilor

crăpătura se întinde  şi ultima fărâmă din noapte îmi pare chiar ultima şi

adie gheaţă

ce mă fac în atâta rană lumină…!

şi de ce nu mi-aţi spus că nu mai sunt uşi

de ce nu mi-aţi spus că nu mai sunt uşi…?

 

toate plimbările, toate dimineţile, câinii aceia… şi confundătorii

sunt doar nălucile desperecheate

imperceptibile precum nesăvârşitul gest de paralitic…?

– dar breşa? – …sunt vidat într-o pungă din beton armat şi sticlă

aerul acela solemn dâra unui orgoliu hărţuit în neîntâmplări

şi n-am mai mult decât

această ferăstruică dreptunghi grătar…? 

 

cu pleoapa ruptă câinele stâng se-ntoarce singur 

 

nu, nu există ultima, – rana lumină e-o cicatrice, un glaucom sau …amintire  

nu trebuie

ziua şi lumea nu trebuie salvate, se merge-nainte, nu există ultima,

se crapă de noapte de noapte

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s