iubito stai să dau un like – jurnal de bord


n-am o coajă de pâine în casă
beau dolce cuvèe de colecţie
şi citesc il messaggero de ieri
l-am luat (şi ce dacă mă vede lumea) îl lăsase un
plictisit (ca şi mine) de griul banal al decorului (eu şi el
vedem pesemne doar spaţiile goale dintre culori)
pe bancheta de alături în metrou
am fost (nu v-am spus) să-mi caut de muncă
la colloquio domnul acela voia (de parcă treaba lui era doar să vrea) un muncitor
iar eu m-am prezentat ca boul, cu cravată şi guler apretat (ca în România)
cordial mi-a oferit scaunul lui – nu m–am prins de mişto
azi stau toată ziulica şi număr necojile casei
intru pe facebook, deschid agonia, dau like-uri prosteşte, deschid agonia
beau direct din sticlă ca golanii (doamna mea este la muncă, nu mă vede…)

la Roma pot fi un bun jurnalist (mi-am dat seama de asta
citind ziarul de ieri – şi după gustul vinului spumant)
este o risipă de frumos în oraş
este o risipă de români pe şantiere, în casele bătrâne,
sau coconoase
dimineaţa la şase vezi oameni bând bere Peroni şi ştii
că ăia sunt conaţionalii tăi şi te umple un soi straniu de mândrie
mai rar vezi un landou de care să nu atârne o dădacă vorbind la mobil
româneşte

totuşi era bine să mă fi dus îmbrăcat de lucru

sună la… (stai un pic, nu mă deloga, vin imediat) e poştaşul
m-a minţit la interfon, era un comis voiajor, voia (obligatoriu) să-mi vândă
noua poţiune miracol antistress – par eu stresat?
abia am reuşit să scap de el, acum uite, chiar am nevoie de poţiunea magică
s-a terminat cuvèe-ul de colecţie şi (mai rău nu se putea)
a căzut netul – noua manieră apocaliptică de a trăi sfâşiat de actualism

voi ce spuneţi? A, în România-s salariile mici şi nu….
dar aveţi internet, aveţi coji, aveţi tensiunea mare
şi-o ţară al naibii (in/util) de frumoasă

nici trei săptămâni
atât a avut termen de valabilitate italienitatea mea
că m-a şi năpădit dorul…

totuşi era bine să mă fi dus îmbrăcat de lucru

la Roma pot fi un bun jurnalist, mi-a zis-o aseară chiar doamna,
mi-a apretat altă cămaşă, aşeza ceva într-o valiză, nu cumva plecăm în vacanţă?…
presimţeam eu o supriză, mă mânca tălpile a drum,
ea murmura printre dinţi ceva despre jurnaliştii mamii lor

iubito stai să dau un like, numai unul şi gata,
frumoasei zile romane ce va să vină… (ecou târziu: bine,
mâine, cât sunt la serviciu, nu lăsa metroul năclăit în ziare…)
a spus de fapt altceva şi în semn că mă înţelege mi-a lăsat
o sticlă de şampanie lângă pernă. (o ţinea ascunsă de pe vremea când
nu eram jurnalist)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s