Ceasul iminent (canonul întâi)

1
nu, nu stinge lumina niciodată
niciodată…
acoperă-ţi urechile,
vine
vine o muzică, o rază
vine un sens straniu pentru orice lucru
niciun simţ nu-ţi poate traduce ce se întâmplă
acoperă-ţi mâinile, ochii, nările
nimeni să nu fie găsit gol
este clipa marelui salt

lasă hainele, nu despre ele poate fi vorba, ne-gol e altceva,
aici este paroxism, ego total, senzaţie de înec
şi zbor totodată –
sus nu este sus, doar cel care urcă ştie

2
fata cu buzele albe aşteaptă
mi-este teamă, n-o sărut,
dacă iau vreo boală…!

3
sunt în cruciadă, apăr întrerupătorul,
nimeni
să nu stingă lumina fie şi din greşeală
sau instinct –
aici e o rugăciune, un psalm modern

4
ţi se pare că tremur, eu nu tremur,
tu priveşti iubirea ca pe o boală sau handicap
nimeni nu o are
fără să-i fie gaz
(lasă, citeşte mai departe)
priveşti poezia doar în sufixe – numai ea, ploaia
scrie cu rimă perfectă
singura care poate să facă risipă

5
nici n-ai simţit

saltul a trecut
încordarea ta e inutilă

6
(fata de calcar muşcă gnunchiul
tălpi demult nu mai am)

7
copilul din flori de cretă şi siliciu
urcă pe tipsia de mercur şi sare, lipseşte privirea –
lumea se uită la el doar cu găvanele

8
nimeni
n-a murit destul
fiecare s-a întors la aceleaşi irosiri, târziu agregării în gaz

9
erori, ispite, risipă şi năluci – bagajul de mână

foiţă de ceapă azi cerul

calc muchiile străzii, mă frige fruntea
de aceleaşi praguri zbătând
(e o zi demnă celor care mor)
– fata cu buzele albe aşteaptă

10
nicio lumină nu-i de prisos
niciun om în plus
nechemat
creta se expande, plouă
cu rugile toate spăşite, se întorc

11
cine a ştiut? …era şi un întrerupător general
şi ascuns
întors din cruciadă rănit şi învins
sărut fata cu buzele albe – doar himeră

am atins torţile bagajului meu, torţi spirale
şi acum… chiar nu mai contează ce priveşti, nici cum,
îmbracă-te
întâmplatului salt nu-i păstrează eoul nimic

– canonul ţi-a fost o-ncercare şi
ai pierdut

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s