pentru că n-am plătit lumina

intersecţiile sporesc deruta
fiecare zicem unui ,,sine-celălalt’’: vezi, drumul nostru creşte!

mă trezeşti abia când îţi aţipeşte lacrima (ascund cu grijă
cea proprie, să n-o ştii, fiindcă este tăiş)

Pasul, cu tălpile gazoase, deşiră visul – nu sunt amare zilele
cât secunda… tu femeie nu ştii cum mă-nvaţă iubirea mereu noi începuturi, jilave dar aspre…

Credul, ca orice bărbat, lupt cu aşteptările,
la un capăt al ei tu, penelopă modernă, cu blugi şi piercing

– eu dincoace, vâslind spre tine într-o mare de femei

ne regăsim, e întuneric – n-am avut sânge-vamă
să fi plătit lumina

venele noastre sunt, din economie, curate
şi nu păşim niciunul intersecţii adevărate – totul, mereu, virtual

totul, mereu ideatic, iniţiatic, exerciţiu morţii (de nelumină se moare rău
numai de iubire se moare bine şi nouă ne-a intrat în cap ideea că suntem
nemuritori)

în sfârşit, ce o fi în intersecţiile atât râvnite? – Credul,
ca orice bărbat, îmi fac venele un şomoiog, îl înmoi în gaz şi zic sinelui-ecou:
să fie lumină

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s